Mortgage One’s Soul
Ipotecarea sufletului cuiva — Intro MT
Să facem cunoștință — Monique Touran
Merticaru Dorin Nicolae
(Cuprins)
Să facem cunoștință — Monique Touran
- Ah, da, acum sesizez că este treaba mea să îţi fac prezentările eroilor, preciză Prezenţa… Da, Monique Touran… Să începem!
După cum își dădeam de înțeles, Monique Touran este sora geamănă a lui Lily. Surori identice ca aspect. Viața a fost destul de crudă cu ele și, când s-au născut, tatăl lor nu mai era în acest timp și în aceasta dimensiune. Era militar și căzuse la datorie. Sau, în mod direct, murise. Înțelegi despre ce este vorba?!? Să nu vorbim prea mult despre situații triste! Vei cunoaşte povestea lui pe parcursul a ceea ce va urma.
Şi, pentru ca viața să se dovedească şi mai crudă (sau, mai de poveste), chiar de la naștere, profitând de starea sufleteasca de zdrobire a mamei lor, oameni dintr-un fel de serviciu militar mai special, reușiseră să o convingă pe mama lor, să le dea copiii, pe cele două surori, sub pretextul că ei vor avea mult mai bine grijă de ele… De fapt, mama avea ştiinţă, iniţial, de doar una dintre surori… După trecerea unui timp destul de îndelungat a aflat că trăieşte şi cealaltă fiică a ei… Dar şi acestea sunt detalii ce vor urma… Tatăl lor fiind militar, existând unele probleme de continuitate ale unei vieți normale, la un loc cu ambițiile de mamă, au dus la acest rezultat, greu de acceptat la prima vedere.
Cert este că, ele au ajuns într-un fel de program de tip “forțe speciale” și duceau o viață ciudată pentru acele vremuri, cu adevărat minunate pentru majoritatea oamenilor… Dar, detalii despre asta ceva mai târziu, fie prin parcurgerea poveștii, fie prin alegerea ta de a avea mai multe detalii… Deci… Hai să mergem mai departe!
Vei vedea toată povestea prin ochii lui Monique… Viața lor era viața altora, ele trăind doar cu ceea ce puteau “fura” atunci când nu erau sub supravegherea militarilor, când erau libere de ordinul superiorilor…
Da dragii mei, aceasta este viața militară… Viața unde totul este doar ierarhie și “soldatul”, “ofițerul”, persoana sunt cele care contează doar ca nivel de executare al unui ordin, eventual ca valoare de utilitate sau valoare investită în el. Unde omul este doar executantul, prelungirea armei sau altele asemenea. Este insignifianta rotiță a unui mecanism…
Este locul unde toți sunt uniforme cu un anumit grad și mai puțin persoane… De fapt… Este de ajuns pentru acest nivel al poveștii…
Pentru tine, cel care citeşti toate acestea, poate părea că nu este mare lucru. Dar, gândeşte-te, ce fel vedea eroina noastră toate acestea ca şi copil.
Ca orice copil, dacă nu vezi ce trăiesc alți copii, nu prea ai cum să îți dai seama dacă trăiești bine, normal sau anormal. Și oamenii mari trăiesc, deseori, astfel de lucruri. Dar, hai să încerc să te ajut să înțelegi ceva!
După cum îți spuneam, ele au fost luate de mici, abia născute, de la mama lor. Nici măcar de mamă, în adevăratul sens, nu prea au avut parte. Sau, cel puțin, au avut parte într-un mod foarte ciudat.
Din cauza programului de pregătire de tip trupe speciale, fetițele nu erau decât foarte rar împreuna, şi asta numai și numai în clădirile militare deținute de cei care susțineau acel program militar de pregătire. Ei spuneau că vor să facă din surori un fel de echipa gen “super-soldat”. Şi, o chestie, o necesitate de-a oamenilor care se ocupă de astfel de lucruri, numita “acoperire”, le obliga să fie în public numai una dintre ele, cealaltă fiind închisă în clădirile militare.
Cum era satisfăcută aceasta necesitate?!? Una dintre gemene a fost declarată ca decedată la scurt timp după naștere. Mama a suferit pierderea ca şi cum totul a fost real, totul fiind perfect regizat de iniţiatorii programului militar. Abia după trei ani de la acest eveniment mama a fost înştiinţată de faptul că sora geamănă trăia, totul fiind derulat sub condiţiile unui fel de şantaj imposibil de evitat (veţi afla detalii pe parcurs)…
Au fost crescute și antrenate împreună, adevărat, dar întotdeauna, absolut întotdeauna, în public apărea numai una dintre ele… Asta pentru a putea satisface libertatea totală de acțiune a uneia dintre ele, pe când cealaltă, prin prezenta ei într-un loc cât mai public, furniza alibiul, acoperirea…
Deci, sper că ai înțeles, când una era la mama, cealaltă era în clădirile militare, când una era afară la joacă sau la scoală, cealaltă era închisă… Şi tot așa… Când au ajuns oameni mari şi au început să acţioneze “în teren”, una îndeplinea ordinele, cealaltă era prezentă într-un loc public, anulând orice fel de posibilă anchetă ce se putea face când se investiga o problemă legată de încălcările de lege, unde firul anchetei putea duce la sora care a acţionat…
Apoi, ele fiind surori care se iubeau cu adevărat, aşa cum ar trebui să o facă orice fraţi şi surori, ele stabiliseră să iasă pe rând afară, la alegerea lor, în ciuda ordinelor militare ce puteau fi primite. Şi asta era posibil deoarece asemănarea dintre ele făcea imposibilă identificarea reală… Adică să se poată determina cu exactitate cine este Monique sau cine este Lily… Sau, cel puţin, aşa credeau ele (spoiler)…
Mai mult, între ele era un fel de înţelegere absolută, ceva care le făcea ca niciuna dintre ele să iasă vreodată din cuvântul dat celeilalte indiferent de ceea ce doreau cu adevărat. Totul era doar hotărâre la comun… Fără ceartă, fără revendicări sau altele asemenea… Erau un fel de întreg, din toate punctele de vedere. Şi erau prea puţin împreuna ca să renunţe la a trăi bucuria de a fi împreună… Sau la dorinţa lor de a scăpa din nebunia în care le aruncase viaţa… Fără ca ele să fie întrebate… Fără ca să li se permită vreodată să aibă vreo părere…
Dar, ieşind „pe teren” ele au descoperit adevărata viaţă, au descoperit marea minciună în care au trăit, pas cu pas, clipă de clipă trăită „afară”…
- Stai puţin, iartă-mă că dau dintr-una în alta… Dar am atât de multe lucruri să îţi spun şi timpul tău este cumplit de limitat, dragă cititorule… Scuză-mi ruperea de idei dar ţin să îţi conturez cele mai importante lucruri! Da, să revin!
Important este să reţii că ele se înţelegeau perfect. Asta deoarece ca suflet, ele erau un fel de acelaşi suflet, numit esenţa (pe nume Atma), desprins în două “contradicţii”, numite ramuri… Una pe nume Xantia (containerul, trupul ei fiind Monique) cealaltă Danah (ființa ei fiind Lily)… Dar, pentru acum, legat de suflete, ajunge! Nu voi da prea multe detalii deoarece va trebui ca voi să vă daţi seama despre ce este vorba…
Deci, erau un fel de echipă completă… De ce echipa şi nu întreg, aşa cum am spus mai devreme?!?
Şi, da, acest lucru este valabil şi pentru suflete, cum le denumiţi voi…
Şi lumea în care ele erau obligate surorile, eroinele noastre, să existe, le cerea, le obliga, să fie echipă din toate punctele de vedere. Niciuna nu putea acţiona fără cealaltă, nici una nu putea exista fără cealaltă.
Ba, mai rău, lumea militară nu este aşa cum arată aparenţele… Mai ales în chestii din acestea, de tip servicii secrete… De aici nu există ieşire, decât în cazuri foarte rare şi, ieşire posibilă numai pentru cei care nu contează… Pentru cei care contează nu este altă ieşire decât accidentul, incidentul, soldat, de obicei, cu “reintegrarea” sau chiar moartea.
Reintegrarea aceasta este o chestie complicată, care o veţi descoperi în detaliu pe parcursul poveştii… Ca un fel de reper ea înseamnă în forma ei “ușoară” o relocare forțată a persoanei într-o aşa-numită “zona de compatibilitate”… Dar, în forma militară, înseamnă ştergerea efectivă a creierului cu aşa-numita “reintegrare” prin reeducare şi altele… Nu vreau sa intrăm prea mult în detalii…
Oricum, există multe alte detalii… V-am descris că una dintre surori era declarată decedată. Mintea voastră poate că nu surprinde realitatea crudă (dacă aţi intuit, felicitări)… Militarii foloseau această situaţie ca un şantaj real pentru fiecare dintre surori… Dacă surorile făceau ceva greşit, una dintre ele urma să fie ucisă, deoarece, legal, nu avea să răspundă nimeni, una dintre surori, oricare dintre ele, fiind oricum decedată… Sper că aţi înţeles! Nu vreau să vă sperii prea mult cu mizeria vieţii reale…
Să revenim la scurta descriere a echipei şi să finalizăm cu aceste detalii, deoarece trebuie să începi să iei hotărârile tale, să le ajuţi pe aceste surori cât mai repede cu putinţă…
Una dintre ele, Lily, era superantrenată în intervenţii gen agent secret “de câmp” (“de acţiune”) pe când cealaltă, Monique, se ocupa de pregătirea misiunilor, de tot ceea ce era legat de tehnică, supraveghere, planificare şi altele. Să faci rău altor oameni, chiar şi sub pretextul sau realitatea că tu reprezinţi “tabăra bună” nu este chiar aşa cum pare… Totul necesită o pregătire minuțioasă, atentă…
Deci, Lily era cea care acţiona şi Monique era un fel de înger păzitor…
Oricum, dacă vei fi atent la derularea poveştii, s-ar putea să înveţi foarte multe despre toate acestea, bucurându-te în acelaşi timp de trăirile care ţi le vor aduce evenimentele acestea…
Şi, ca într-un fel de final, chestia aceasta a oamenilor, numită “acoperire”, le obliga pe cele două surori să facă, pe cât de mult posibil, aceleaşi lucruri. Deci, chiar dacă se ocupa de logistică, Monique era la fel de bine antrenată pentru acţiune ca şi Lily. Lucru care nu mai era valabil şi pentru Lily… Ea era ceva mai diferită… Nu putea fi atât de metodică, de organizată ca Monique, fiind un om al acţiunii şi, din acest motiv, trăgea chiulul cât putea de mult de la a învăţa lucruri suplimentare despre pregătirea misiunilor şi altele asemenea.
Şi, asta, încă din copilărie, când aproape în totalitate, Monique a fost cea care a mers la şcoală, toate examenele le-a dat tot ea, etc. Monique era cea care trebuia să se gândească la toate, Lily fiind spontană… Poate şi din cauză că aveau încredere totală una în cealaltă…
De partea cealaltă, fetele erau obligate permanent să facă “sincronizarea”, după cum era denumită de regulamentele lor de tip militar. Ce înseamnă toate acestea? De câte ori puteau, ele îşi prezentau reciproc, în cele mai mari detalii, deseori folosindu-se de înregistrări, tot ceea ce a făcut persoana care ieşea “afară” şi avea contact cu alţi oameni. Ele trebuiau să ştie în detaliu ce a făcut cealaltă în prezenţa oamenilor, pentru a nu se da de gol că a fost vorba despre o altă persoană…
Dar, chiar începând cu startul poveştii noastre, lucrurile nu mai aveau cum să fie atât de perfecte… După cum vă spuneam, fiecare are trăirile lui, scopurile lui şi, de ce nu, indiferent de rezistenţa persoanei, intervin scopurile sufletului nostru, de cele mai multe ori total diferite de scopurile realităţii trăite de fiecare dintre noi… Veţi înţelege toate acestea, dragii mei, pe parcurs…
- Ohhh, tot uit să îţi dau detalii minimale despre familia eroinelor noastre, detalii care sunt deosebit de importante apropos de ţelurile cele mai înalte ale lor…
Aşadar, fetiţele noastre s-au născut într-o familie în care tatăl acestora, pe nume Fran Touran, era un militar de elită. Mama lor, Adeline Touran, evident, o soţie de militar, chiar dacă activităţile sale nu aveau nici o legătură cu militaria… Pur şi simplu era cât este de posibil fericită într-o astfel de familie.
Şi, la un moment dat, când mama purta în pântece fetele, Fran a plecat într-o misiune unde a reuşit să… Moară… Povestea o veţi descoperi pe parcurs. Astfel că, atunci când s-au născut, fetele noastre, fără tată… Mama lor era destul de devastată de pierderea persoanei iubite şi a unuia dintre copii, s-a considerat incapabilă de a creşte fata rămasă de una singură, căutând soluţii…
Şi, aceste soluţii au venit de unde ea se aştepta mai puţin…
Deoarece Fran era militar, acesta se afla sub supravegherea unor servicii de “securitate” şi, evident, situaţia creată nu avea cum să treacă neobservată… Armata, sau nişte structuri paralele acestor preocupări umane, derula un program numit “Sosia”… Acest program având rolul de a “ocoli” sistemele sociale deosebit de puternice, de stabile, din aceasta lume a viitorului unde se desfăşoară acţiunea (cel puţin la începutul poveştii)…
Şi, iată despre ce era vorba, în detaliu, despre acest program “Sosia”!
Instituţia respectivă, numită “Centru”, căuta gemeni identici, aşa cum este cazul eroinelor noastre. Chiar la naştere, când se constata că puişorii s-au născut în viaţă, fără probleme fizice sau de alt fel, venea către părinţi propunerea ca aceşti copii „rămaşi” să fie preluaţi de armată unde vor avea un destin deosebit…
Cum armata a fost mereu o iluzie ciudat de acceptată şi plăcută de către oameni, marea majoritate a părinţilor încredinţau fără probleme copilul rămas acestui “destin măreţ”… Mai ales că, nu uitaţi, ei se confruntau deja cu vestea că au pierdut unul dintre copii… Foarte puţini dintre ei refuzau… Nesemnificativ…
Părinţii mai grijulii puneau unele întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că totul este “un secret absolut” şi că totul este un “viitor destin măreţ”… Ce să vă mai explic prea multe, părinţii “muşcau” imediat momeala… Cel puţin, marea majoritate dintre ei…
Uitând că armata înseamnă spălare de creier, depersonalizare, anulare umană… Conta doar măreţia promisă.
Şi, mai ales în cazul mamei eroinelor noastre, încredinţarea a fost asigurată… Aceasta avea oricum probleme medicale psihice (“cu capul”), accentuate odată cu moartea lui Fran şi, de aceea, a şi semnat fără să studieze prea mult un contract “de încredinţare, educare şi şcolarizare”…
Şi, uite-a aşa, fetele noastre au fost luate spre creştere în acest “Centru” de pregătire militară “specială”…
Au urmat, pentru eroinele noastre, etape de pregătire intensă… De la cea mai fragedă vârstă… De toate felurile imaginabil a fi necesare pentru a crea un fel de echipă gen “super-soldat”… Părinţii, în cazul nostru doar mama, avea dreptul de vizita oricând şi fără probleme… Dar ea nu ştia că totul este doar un fel teatru “jucat” pentru a o convinge… Ea credea sincer că a făcut cea mai bună alegere…
Apoi a venit momentul în care Adeline a sesizat că uneori, fiica ei Monique se purta ciudat, diferit. Sufletul ei îi semnala de mult că ceva este în neregulă, neacceptând moartea uneia din fiicele ei, considerând-o mereu ca fiind vie… Moartea lui Fran o simţea reală, acceptată, fără a se îndoi de asta.
Din acest motiv, la momentul solemn al găuririi urechilor pentru purtarea de cercei a refuzat utilizarea perforatorului standard şi a găurit urechile fetei prin metoda tradiţională a frecatului urechii cu sare şi perforarea cu un ac de seringă. Şi a avut grijă ca gaura să fie puţin ascendentă la urechea stângă…
Ulterior, la câteva vizite distanţă, a sesizat că fiica ei are urechea găurită cu perforatorul şi a iniţiat în taină cercetările. În căutările ei a fost ajutată de sir Corasdo, un om cu o deosebită influenţă în acele timpuri, devenit între timp tutorele ei.
Cert este că a forţat autorităţile de la Centru să recunoască ceea ce se întâmpla. Refuzul lor a fost imposibil deoarece ea a cercetat în secret şi a găsit destule indicii care să faciliteze răspunsul pozitiv pentru ea al „centrului”. Aici, bineînţeles, a intervenit şi Corasdo… Dar au urmat confirmările contractuale legate de program şi deznădejdea că nu se mai putea face nimic atât de ea cât şi de influentul Corasdo… Totul era cât se poate de legal…
Cu toate acestea au urmat clipe de fericire deosebită, imposibil de umbrit de realitatea ce guverna programul „Sosia”. Adeline era o mamă fericită… Pur şi simplu… Dar, ceea ce era mai important era faptul că avea o alinare pentru furia şi deznădejdea că a putut semna acel contract „fără ieşire”, de încredinţare a copiilor ei.
Vedea cum fetele ei cresc, sunt educate, antrenate, frumoase… Uniforma militară este creată astfel încât să încânte pe oricine, să stea bine pe oricine, să “dea bine” în orice situaţie… Zorzoane, prestanţă, tot felul de decoraţii, grade acordate… Iluzia succesului… De când este lumea lume, această prostire vizuală şi intelectuală a funcţionat cu o eficienţă maximă… Fără dubii…
Dar, la un moment dat, a venit şi clipa adevărului…
Din comoditate, poate şi din cauza vieţii de zi cu zi, mama nu şi-a dat seama că nu poate avea ambele fetiţe cu ea şi că i se permite să aibă doar pe una dintre ele… Chiar dacă primea destul de multe credite (bani) pentru acest “sacrificiu”… Şi protestele ei nu au mai avut nici un rost…
Nu îi rămăsese decât bucuria că era aproape permanent cu una dintre ele… Rând pe rând, una câte una… Şi, asta, datorită unei necesităţi a acestui program de pregătire, numită de militari “acoperire”. Să vedem în ce constă asta…
Fără ca mama lor să ştie, în acte, evidenţe sau cum le mai numesc oamenii, una dintre surori a fost declarată moartă… Este vorba despre Lily… În viaţa oficială trăia doar Monique… Nu uitaţi, mama lor nu ştia ce făcuseră autorităţile militare… Şi, din acest motiv, era obligatoriu ca una dintre fete să aibe viaţă socială, să joace rolul lui Monique…
Pentru Monique nu era greu, pentru că îşi “juca” propriul rol… Mai greu era pentru Lily… Dar militarii se gândiseră la toate, experimentaseră toate variantele posibile deoarece programul “Sosia” se derula deja pe o durata de timp mai mare de cinci generaţii (sute de ani)…
Astfel că, sub contractul semnat, mama avea voie să ia cât de mult posibil un copil la ea şi să îl crească… Fără să ştie că militarii aveau un fel de program numit “sincronizare” care obliga fetele noastre să îşi povestească, să înregistreze tot ceea ce se petrecea, astfel încât, orice întâlnire cu o persoană să fie cunoscută şi de către cealaltă…
Motiv pentru care, nici măcar mama lor, nu reusea să le distingă… Prin creştere şi purtarea de cercei se atenuase diferenţa identificabilă la urechea stângă… Iar fetele se conformau perfect regulilor militare. Nu colaborau deloc mai ales că ele, undeva în sufletul lor, o blamau pe Adeline căreia îi spuneau mamă doar de conformitate. Mai mult, fie prin influenţa psihologilor militari, fie prin simpla decizie, fetele doreau să se răzbune pe Corasdo, considerat de ele ca fiind principalul vinovat pentru situaţia lor (veţi înţelege de ce).
„Care este Lily, care este Monique?!?” a rămas întrebarea principală pentru mult timp… Psihologii şi restul de personal militar implicat în educarea şi antrenarea fetelor făceau oricum tot ceea ce era posibil să nu se poată realiza această distincţie între fete… În fond nu puteau fi acuzaţi pentru ceea ce făceau deoarece totul era în interesul fetelor…
Cu toate acestea, undeva după majoratul fetelor, Adeline îşi dădu seama care este Monique şi care este Lily… În anumite clipe de bucurie amestecată cu surpriză, Lily zâmbea puţin pe dreapta, încreţind baza nasului, accentuând gropiţa din acel obraz… Acel zâmbet era zâmbetul lui Fran, inconfundabil pentru Adeline.
Corasdo îi confirmase acest detaliu analizând toate datele ce le avea la dispoziţie şi, din acel moment identificaseră şi alte gesturi specifice fiecărei fete… Totul pornind de la zâmbetul lui Fran.
Şi, Corasdo îi sugerase lui Adeline să nu se dea de gol cu privire la acea descoperire, să păstreze secretul spre bucuria lor dar şi pentru a avea avantaje strategice în lupta lor de eliberare a fetelor.
- Hei, chiar nu mai ai timp pentru această repriză! Vom mai discuta! Acum vreau să îţi prezint unele lucruri despre lumea înconjurătoare, despre ansamblul ei raportat la eroinele noastre… Aşadar:
- Offf, chiar am ajuns la finalul reprizei noastre de prezentare! Îţi voi da un fel de ultim detaliu legat de colaborarea dintre entitate şi recipient…
Veți avea de a face cu un fel de poliţie a entităţilor, sau sufletelor, cum doriţi să le percepeţi, ce acţionează la nivelul recipientelor, în materie…Nu este vorba despre organizaţia în care activează eroinele noastre… Este cu totul altceva…
- Gata, am povestit destule! Dacă dorești, poți parcurge și „prezentarea” lui Mircea Dan, OK?!? Alege personajul sau, fii curios! Pentru parcurgerea poveştilor cu Monique citeşte capitolul 2, cu Mircea Dan citește capitolul 1… Sau citește tot!
(Cuprins)